Nici nu ştiu sigur de unde să încep, am multe de spus, încat aş putea devia în confuzii filozofice. Am să încep cu percepţia primită prin educaţie în privinţa a ceea ce înseamnă „gay”.

Când spun „educaţie”, mă refer nu numai la acea educaţie primită în familie, ci şi la acea primită din partea societăţii, mai exact reflectarea subiectului (în cazul de faţă „gay”) în mass-media, dar şi părerea celor din imediata aproximitate (gen prietenii, colegi de gradiniţă şi mai tîrziu de şcoală, rude şi tot aşa). Am „învăţat” că „gay” înseamnă acele persoane din penitenciare, adesea care se droghează, care sunt bolnavi psihic, care sunt bolnavi de SIDA, care nu au un moral într-ul final. Vă daţi bine seama că din cauza acestei percepţii induse nu mi-am putut „permite” să mă recunosc că sunt gay decât până în ultimul an de adolescenţă.

Ţin minte însă că mi-au plăcut băieţii încă din fragedă copilărie. Să vă povestesc o chestie. Eram în grupa mare, cred (deci, cam pe la 5 ani), şi ţin minte acel episod din viaţa mea în care admiram cu ardoare un băiat din grupă, care era mai mare cu un an decât toţi, care era mai înalt si care era îmbrăcat cel mai frumos. Îmi doream să mă joc numai cu el, să dormim împreună... Apoi, la fel ca şi Roma, am prietenit mereu aproape numai cu fetele si aveam numai un băiat sau doi ca prieteni. De ce mai mult cu fetele? Pentru că mă înţelegeam mai bine cu ele, găseam mai uşor limbă comună, plus că ele se jucau cu ceea ce-mi placea şi mie – păpuşile. Le adoram pur şi simplu! Ţin minte şi acum cum „furam” păpuşile surorii mele, le dezbrăcam şi apoi le îmbrăcam înapoi, le faceam coafuri, chiar şi haine. Odată mama a zâmbit şi a spus că eu le îmbrac mai bine decât sora mea. Evident, sora mea s-a supărat tare.

Mai târziu, cam pe la 11-12 ani, ţin minte că-mi doream să vad cum o au bărbaţii – cât de mare e, cât de mult păr pubian au, sau ce culoare are. Era perioada în care am început să citesc despre sexualitate, pubertate şi adolescenţă (la fel, „furam” diverse reviste de la sora mea). Atunci mă gândeam că vreau să văd barbaţi dezbrăcaţi pentru că vroiam să ştiu cum am să arăt când am sa fiu mare. Dacă mă gândesc bine acum, acest lucru mă excita foarte tare de fapt, ceea ce n-am putut realiza la acea vârstă.

La 14 ani m-am sărutat prima dată, cu o fată, normal. Nu simţeam nimic deosebit faţă de ea, însă toţi prietenii mei din gaşcă erau cuplaţi (da, intrasem în cadrul unei găşti de aproximativ 20 de oameni, ţoţi cam între 14-16 ani, toţi cu role, biciclete sau skateboard-uri). Era aşa fun! Credeam că în curând va veni şi timpul când voi face sex pentru prima dată. Toţi vorbeau despre asta, era atât de interesant, parcă. Normal, era vara doar şi toţi cu prea mulţi „hormoni adolescentini”. Acest lucru însă nu s-a întâmplat, pentru că aşa-zisa mea relaţie n-a durat mai mult de o lună. Oricum, nu eram disperat.

Doi ani mai tarziu s-a întâmplat ceva – găsisem nişte broşuri despre gay în cadrul organizaţiei în care eram voluntar. Ţin minte că era vorba despre sex protejat şi că era imitat actul sexual. Ei bine, acele 6 poze mă excitau foarte mult, extrem de mult chiar! Astfel, am început să mă întreb dacă nu cumva ceva nu e „în regulă” cu mine. Nu m-am stresat prea tare niciodată, oricum, mă simţeam absolut „normal” şi mi-am zis că probabil este ceva temporar, din cauza pubertăţii. Aha, pazea de era aşa!! Mă excitau prea tare acele poze! Ţin minte că le ascundeam bine, îmi era foarte ruşine că eram excitat din cauza lor. În câteva luni mi-am zis că eu totuşi voi avea o viaţă absolut ca şi oricine – voi avea prietene, apoi mă voi căsători şi voi face copii; însă poate voi avea o aventură din Paşte în Crăciun cu un bărbat. Îmi dădusem seama că excitaţia provocată de acele poze nu era ceva trecător, din contra – s-a intensificat foarte mult în timp.

La 17 ani părinţii s-au gândit să-mi facă un cadou (de ziua mea) şi mi-au cumpărat un calculator. În cateva luni m-am conectat şi la reţeaua locală de net. Era în vara lui 2005. Ştiţi care a fost primul lucru pe care l-am făcut de cum am avut o conexiune de net?! Am început să caut site-uri gay – întâi româneşti, apoi internaţionale. Eram convins că în Moldova nu există aşa ceva. Am început să comunic cu diverşi, mai ales cu americani. Din Moldova erau decât vreo 20 de useri pe acel site (pe care aveam profil), care nu se logau prea des şi care nu aveau nici poze, normal. Atunci am început să cred că sunt bisexual de fapt, încă nu puteam să trec de bariera că a fi „gay” înseamnă ceva murdar, amoral, deviaţie psihică.

Câteva luni mai târziu (la începutul lui septembrie 2005), am realizat, de fapt, că există şi site-ul www.gay.md, care are şi un chat. După câteva zile de citit informaţii diverse de pe acest site, am hotărât să-mi fac un profil de chat. Ţin minte şi acum cât de mult imi era frică, cum îmi bătea inima. Am dat absolut toate detaliile când mi-am făcut acel profil (număr de telefon, fixul, că nu aveam mobil; adresa, numele real) şi m-am logat. Era decât un singur tip, administratorul chat-ului. În câteva minute aud telefonul – era el, administratorul. A început să mă certe rău, că ce – vreau să mă sune diverşi acasă sau să-mi facă probleme? El a şi fost primul meu iubit, timp de aproape 10 luni. Era un bărbat aşa cum imi doream eu – mai matur decât mine, mai masiv, foarte vesel şi foarte inteligent. M-a impresionat încă de la prima întâlnire, aş putea spune că m-am îndrăgostit la prima vedere.

Când m-am despărţit de el, am fost atât de rănit, de înrăit, încât mi-am zis că nu voi mai avea de a face cu viaţa gay. Plus la asta, din senin am avut o prietenă – cea mai bună prietenă a unei dintre verişoarele mele – o fată foarte frumoasă, inteligentă şi dulce. Am fost cu ea jumatate de an, însă nu am avut nicio experienţă sexuală împreună. Ea fiind virgină, mi-a zis că încă nu era pregatită pentru aşa ceva. Eu, în sinea mea, nu am protestat şi nici nu m-am gândit s-o stresez prea mult cu acest lucru. De fapt, o percepeam ca pe o adevărată prietenă, nu ca şi pe o iubită – când mă sărutam cu ea, nu simţeam nimic deosebit, nu mă excitam, nu aveam erecţie, nu o visam – aşa cum se întampla când am fost cu el.

Acum toţi prietenii mei ştiu de orientarea mea sexuală, chiar şi mama – cea mai apropiată prietenă. Sunt fericit cu mine însumi, cred că a fi gay este ceva absolut firesc. Sunt momente în care mi-aş dori să nu fiu gay, pentru că lucrurile ar fi, poate, mai simple; însă eu mereu am fost şi voi fi un luptător. Nu a fost o alegere, este ceea ce sunt eu, aşa am fost procreat. Nu tind să arăt tuturor că sunt gay, însă nu am nicio problemă să spun că sunt gay, evident, dacă sunt întrebat. Dacă cuiva nu-i place de mine şi mă judecă anume din acest motiv – pentru că sunt gay, – atunci este problema lui/ei. Atât timp, cât orientarea mea sexuală nu pune „în pericol” vitalitatea unei persoane, atunci nu are de ce să fie o problemă. Oricum, acest lucru nu se va întâmpla niciodată.

Aşa că, dacă ai vreun cunoscut/prieten/rudă care este gay sau care crezi tu că este, ar fi cazul să-l/o descoperi. Viaţa este frumoasă aşa cum este ea şi de ce să nu luăm ceea ce e mai bun din ea?! Ah da, am şi o relaţie stabilă de aproape un an, aşa că să nu aveţi impresia că gay-ii sunt singuri – au şi ei o viaţa absolut normală.