Scrisoarea unei mame către fiica sa transgen

M.
,
Chișinău
Poza simbol

Puiu mamei,

Îți scriu aceste rânduri, neștiind dacă le vei citi vreodată, pentru că atât de mult mă doare faptul că nu ne-ai putut vorbi despre ce ți se întâmplă de atâția ani… de prea mulți ani.

Mă uit la pozele tale făcute pe la trei anișori: deghizat în fetiță drăguță, cu buzele roșii și unghiuțele vopsite, în fustiță și cu pantofi de damă mult prea mari. Pozai cochet și totodată  ștrengărește, și cât de luminoși îți erau ochii și frumos zâmbetul!  Îți stătea bine: arătai foc de drăguț și șiret totodată.

Ai fost cu adevărat frumos dintotdeauna, și la chip, și la suflet. Sunt ani de tristețe și disperare la mijloc, iar eu nu mă pot  împăca cu ideea de a nu-ți mai vedea acea privire luminoasă și deschisă, și acel zâmbet frumos… Și asta pentru că nu te mai recunosc: uneori am impresia că acel copil fericit nu mai există, și a rămas doar această ființa tristă care se stinge sub ochii mei. Uneori mă simt neputincioasă în fața acestei provocări. Mai oribilă senzație nu există pentru o mamă.

Însă ți-am fost alături cum am putut, fără a ști despre ce era vorba: am aflat ce este depilarea cu ceară pentru a te ajuta să te depilezi pe picioare.  Nu mi-am pus prea multe întrebări, te știam și te iubeam: asta era tot ce știam să fac la acel moment. Apoi ți-ai crescut părul lung, chiar dacă ți-am zis despre toate dificultățile care te așteaptă în îngrijirea lui. Apoi ți-am arătat cum se aplică oja și machiajul pe față, chiar dacă toate erau în culori negre și nu mă încânta deloc alegerea. De ziua ta ți-am luat set de manichiură și un foehn bun să-ți poți îngriji podoaba de păr. Tatăl tău era nemulțumit, dar și el te iubea; pur și simplu își făcea griji.

Și avea dreptate: în rarele ocazii când ieșeai în stradă cu mine alături, prindeam privirile curioase și mirate ale femeilor și fetelor, admirându-ți părul lung și frumos, îngrijit, și privirile ostile și amenințătoare sau disprețuitoare ale unor tineri. Am înțeles că ai primit și comentarii directe, cum a fost acel cu „Pațanii o spus că aiștea cu lână-n cap trebuiesc pizdiți” sau „pidarasî” dintr-o mașină în mers. După doi ani de absențe numeroase de la școală și câteva conversații de puțin folos, nici ei , nici noi nu știam ce ți se întâmplă, dar nici cum să te ajutăm. Epuizând metodele de tipar, cei de la școală au ales să zică că ești un tip indiferent și că nu te încadrezi în colectiv.

Apoi, la un anumit timp, nu ai mai vrut nimic. Nici depilat, nici machiaj, nici să mai faci ore de muzică, nici îmbrăcăminte sau orice alte lucruri pe care și le-ar dori un tânăr.  Ai renunțat la școală după câțiva ani de chinuri de a face față situației, fără a ne spune despre ce era vorba mie sau tatălui tău. N-ai mai ieșit în stradă timp de câțiva ani doar de câteva ori. Iar când ai ajuns să stai timp de câteva săptămâni  întins  în pat, am înțeles că ne apropiem de o limită după care nu mai știu ce se poate întâmpla, și acest gând mă îngrozea.  N-am mai mers la birou, și am stat acasă de teamă să te las singur …

Am mers cu tine la ședințele de terapie, îți iau medicamentele de la farmacie, și fac cumpărăturile de una singură. Dar toate astea în speranța că într-o bună zi o să mergem împreună:  pe la haine, încălțăminte și alte lucrușoare drăguțe multor femei. …În acest răstimp, ca să te ajut, am aflat cum se face depilarea cu gumă arăbească, și te-am însoțit la această procedură. Am aflat că sprâncenele pot fi scurtate și îndreptate, că produsele cosmetice farmaceutice sunt mai potrivite pielii și multe alte lucruri utile pe care nu le-am aflat într-o viață, femeie fiind. Am consultat un dermatolog și încă o serie de specialiști pentru ca să te poți apropia de imaginea pe care o porți în suflet.

…Azi am fost cu tine la „Supraten” să procurăm tapete noi și altele necesare pentru a crea un nou anturaj în camera ta. Ai hotărât să alegi viața, chiar dacă asta înseamnă că cei apropiați vor trebui să-și adapteze percepțiile la noile realități. Chiar dacă va trebui să treci prin expertiză medicală ca să se demonstreze că nu ești bolnav psihic, și va trebui să-ți tratezi depresia care durează de ani de zile – o perioadă destul de lungă. Celor de la comisariatul militar le zicem că ești la studii în altă țară, între timp ți-am dus din casă toate hainele bărbătești la care ai renunțat de ceva timp, și ți-am pus la dispoziție garderoba mea, împreună cu tot ce am din ale femeilor. Tratamentele medicale și intervențiile nu sunt de temut atâta timp cât ești cu noi, și cât ne ai alături, și mă bucur că știi asta.

Poate îți va părea straniu, dar și eu aștept cu nerăbdare aceste schimbări. Aștept să văd cum imaginea fiicei pe care mi-am dorit-o dintotdeauna va deveni una tot mai clară. Acum deja se întrevede, în trăsăturile tale fine și moi, mai ales când ai mai adăugat un pic în greutate după ce slăbisei atât de mult; în silueta ta îmbrăcata în alte linii și culori; și în sfârșit, în acel zâmbet frumos și blând de Mona Lisa pe care l-ai căpătat de la o vreme.  

Mama

Chișinău, 09 octombrie 2014

Relatează istoria ta

Când vom înţelege că nu există oameni cu anumite drepturi şi oameni cu alte drepturi, doar atunci se va instaura o societate tolerantă în care orice om îşi va putea manifesta potenţialul.

Jurist, Expert în Drepturile Omului

Abonează-te

Abonează-te la Egali newsletter feed
  • GM

    Chişinău

    În rândurile care se aștern înaintea ta, stimate cititor, îți voi relata despre una din numeroasele istorii despre acceptarea de sine, e vorba chia