Salut. Demult îmi doream să scriu istoria mea aici, dar nu aveam curajul, nu știam cu ce să încep și cum să zic. Azi sunt mai trist, e o stare foarte bine cunoscută de mine...

Am înțeles că sunt gay înca pe la 12 ani, am observat că-mi plac băieții, deși nu doream să accept asta, până pe la vre-o 16 ani când mi-am dat seama bine că asta e, nu am ce face, acum la vârsta de 18 ani am acceptat definitiv lucrul ăsta, deși nu am curajul să o zic cuiva din familie și prieteni. Am un prieten, iubit, țin foarte mult la el dar uneori nici el nu mă înțelege...

Nu-mi pare rău de nimic, mi-e jale doar de cei care nu pot întelege că noi formăm o societate indiferent de ce orientare sexuală avem, indiferent de religie, rasă, orientare politică... Vreau să trăim într-o societate în care nu se judecă cine ești tu, dar se apreciază faptele pe care le faci. Vorbind la general aș putea spune multe, dar revin la istoria mea...

Mă simt singur deși am o mulțime de cunoscuți, prieteni, și o familie minunată, dar știu că nu mă vor înțelege niciodată, am observat ura pe care ei o poartă pentru persoanele LGBT, și faptul că nu le-o pot zice mă distruge și mai mult, mă iubesc pentru ceea ce eu nu sunt și mă doare că daca ar cunoaște adevărul m-ar uita ca pe un coșmar, sunt sigur...

Sper că cândva voi fi iubit pentru ceea ce sunt, eu cel adevărat dar nu masca pe care o port... Dar realitatea mă urmărește mereu, am o luptă cu mine însumi, o luptă prea grea, prea dureroasă, o lupta în care sunt singur, în care pâna și respectivul iubit nu mă înțelege fiindu-mi alături foarte rar, lupta cu taina care mă va urma mereu...